Stagiunea 2021-2022 se anunţă a fi deosebită. Pe lângă reluarea unor spectacole apreciate atât de către public, cât şi de critica de specialitate, premiere ale unor producţii montate de regizori reprezentativi şi continuarea unor programe deja prestigioase, precum Ro.Drama, stagiunea cu numărul 60 va aduce, începând de anul viitor, o serie de evenimente care vor marca şase decenii de teatru în limba română. Noua stagiune a fost inaugurată în 22 august de spectacolul invitat „Dosarele Siberiei“, în regia lui Petru Hadârcă (producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău), după care a urmat în 26 august premiera cu public, la Sala Mare, a spectacolului „Villa Dolorosa“ de Rebekka Kricheldorf, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. Următoarea premieră la Sala Mare va avea loc în 12 septembrie cu producţia „Trădare“ de Harold Pinter, în regia lui Bobi Pricop.

Ştefan Dogaru a absolvit în 2019 Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca, specializarea Artele spectacolului – Actorie şi a interpretat numeroase roluri pe scena Universităţii „Babeș-Bolyai“ şi a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad. A participat la numeroase workshopuri de perfecţionare şi a jucat în performance-uri teatrale. Începând cu Stagiunea nr. 60 s-a alăturat colectivului artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“ şi va putea fi urmărit în spectacolul „Lucruri pe care nu le-am spus niciodată“ de Maria Manolescu şi Leta Popescu, în regia Letei Popescu, care va avea premiera în noiembrie 2021, la Sala Mare.

Unul dintre cei mai vechi şi mai temuţi duşmani ai căsniciilor şi ai relaţiilor erotice în general – infidelitatea – e tema centrală a piesei „Trădare“ scrisă de celebrul dramaturg englez Harold Pinter, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Jerry, Emma şi Robert formează un triunghi amoros în care fiecare iubeşte, trădează şi abandonează orice principii şi convingeri, cedând unor impulsuri incontrolabile. Pe fundalul aparent idilic al unor cămine împlinite, cu familii „de succes“, se proiectează eşecul a trei adulţi incapabili să-şi gestioneze prieteniile, pasiunile şi duplicitatea care începe să le definească vieţile.

„Trădare“ e o reconstituire percutantă, în cronologie inversă, a formării şi dezintegrării triunghiului amoros Jerry – Emma – Robert, o recapitulare a momentelor esenţiale în care trădarea a devenit adevărata natură a relaţiei celor trei şi în care i se putea pune, în momente de luciditate, punct.

Regizorul Bobi Pricop tratează povestea într-o cheie neconvenţională, care scoate la suprafaţă noi sensuri, nuanţe şi asperităţi ale unei teme fundamentale pentru natura umană.

Distribuția:
Emma – Elena Purea
Robert – Richard Balint
Jerry – Theo Marton
Chelnerul – Mihai Crăciun

Regia și traducerea: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Muzica și coregrafia: Eduard Gabia
Regizor tehnic: Teodora Crăciun

Unul dintre cei mai reprezentativi regizori de teatru tineri din România, Bobi Pricop îmbină conştiinţa socială activă cu interesul pentru spectacolele în care noile media şi tehnologiile emergente se îmbină şi chestionează limitele teatrului. A pus în scenă texte contemporane la teatre din Bucureşti, Craiova, Constanţa, Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava, Arad ş.a. Este dublu nominalizat UNITER la categoria Cel mai bun regizor şi a obţinut numeroase nominalizări şi premii naţionale şi internaţionale. La Compania „Liviu Rebreanu“ a semnat regia spectacolului „Teroare“ de Ferdinand von Schirach, la Sala Mare, în 2018. Revine în stagiunea 2021-2022 cu spectacolul „Trădare“ de Harold Pinter, tot la Sala Mare, avându-i în distribuţie pe Elena Purea, Theo Marton, Richard Balint şi Mihai Crăciun. Primele două reprezentaţii sunt programate în 9 şi 12 septembrie, de la ora 19.00.

Andrei Vornicu: Cea de-a doua colaborare cu Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş (după „Teroare“ de Ferdinand von Schirach) te readuce pe scena Sălii Mari, de această dată într-o distribuţie redusă. Dacă în „Teroare“) publicul devenea un participant activ la spectacol, decizând finalul acestuia, cum te raportezi la public de această dată?

Bobi Pricop: De fiecare dată încerc să mă raportez la public ca la un participant activ în spectacol. Pentru că mi se pare foarte valoros să-i las pe ei să-și completeze spațiile goale, să-și pună întrebări, să simtă că întâmplările de pe scenă sunt despre ei, anxietățile lor, despre lumea în care trăiesc și relațiile cu cei din jur. Mi se pare esențială un fel de complicitate între scenă și sală, un schimb de energii, o vibrație comună care face ca fiecare reprezentație să fie diferită de cea dinainte ei. Cred că e important ca publicul să rămână într-un fel de tensiune participativă pe durata întregului spectacol, pentru a da un sens personal poveștii pe care noi o spunem. Și chiar dacă „Trădare” nu presupune participarea fizică a spectatorilor, temele pe care le pune în mișcare și emoțiile pe care le stârnește în noi cred că provoacă la o altfel de implicare – una destul de profundă pentru că spectacolul e despre minciunile din care ne confecționăm realitatea, minciuni pe care le spunem celorlalți, pe care ni le spunem nouă înșine, fuga de noi înșine.

A.V.: Piesa lui Harold Pinter te obligă la fidelitate maximă, prin obligații contractuale stricte. Care e cea mai mare provocare pe care ți-a ridicat-o piesa în căutarea unei viziuni proprii de a spune povestea așa cum a intenționat-o dramaturgul britanic?

B.P.: Și asta e o provocare care mă atrage foarte mult – să descopăr libertatea în interiorul limitelor. Să aflu regulile jocului, dar să-mi fac eu traseul, să las clue-uri ascunse, să caut direcții noi. Sunt atâtea lucruri care nu se spun în această piesă, atâtea tăceri care lasă spațiu de interpretare, atât de multe emoții care pot fi speculate, atâtea perspective din care poate fi citită povestea acestor oameni.

Oricum, piesa lui Pinter, dincolo de faptul că propune niște teme extrem de acute, folosește și o convenție mișto – cronologia inversă pentru a descompune niște emoții, niște trăiri, niște relații. Într-un tip de dramaturgie clasică, tensiunea crește până ajunge la un deznodământ, ori aici e invers, începem cu deznodământul, suntem într-un punct de acumulare maximă de energie, de unde începem să deconstruim, să scoatem la iveală motivații, temeri, dar și momentul ăla de fericire absolută din care a apărut totul.

E ca un fel de disecție creativă a unor vieți, a eșecului unor relații, spulberării unor visuri, a căror disoluție o vedem în rewind. Plus că mi se pare simpatică și ideea asta de „fidelitate maximă” față de „Trădare”.

Photo credit: Cătălin Asanache

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ e deja o prezenţă obişnuită la Reuniunea Teatrelor Naţionale de la Chişinău, iar în acest an, participarea sa va fi cu atât mai specială cu cât Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău aniversează 100 de ani de activitate. Compania „Liviu Rebreanu“ va fi prezentă în capitala Republicii Moldova cu îndrăgita comedie „Take, Ianke şi Cadâr“ de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc, avându-i în distribuţie pe Liviu Pancu, Dan Rădulescu, Costin Gavază, Cristian Iorga, Loredana Dascălu, Csaba Ciugulitu, Cristina Holtzli şi Ştefan Mura. Scenografia îi aparţine lui Horaţiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun. Reprezentaţia va avea loc în 19 septembrie.