
Cel de-al 12-lea episod al seriei de dramaturgie românească Ro.Drama (ajunsă acum în perioada interbelică) prezintă astăzi, 8 octombrie, începând cu ora 18.00, în direct din Sala Mică a Teatrului Național Târgu-Mureș piesa „Meșterul Manole“ de Lucian Blaga.
O metaforă puternică despre sacrificiile pe care le presupune actul creației, despre dorința de autodepășire și granița fragilă dintre renunțare și abnegație, „Meșterul Manole“ readuce un strop de sacralitate într-o lume din ce în ce mai ruptă de divinitate.
Din distribuţie fac parte actorii Alexandru PAVEL, Nicolae CRISTACHE, Ale ŢIFREA, Costin GAVAZĂ, Dan RĂDULESCU, Alexandru Andrei CHIRAN, Radu ANASTAS, Ion VÂNTU, Rodica BAGHIU, Bianca FĂRCAŞ, Delia BĂLAŞA și studenții Facultății de Actorie din cadrul UAT Târgu Mureș: Alexandru Stoicescu, Cosmin Ghibănescu, Daniel Suciu și Petru Nistor.
Cu participarea corului mixt al Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş.
Direcţia de scenă îi aparține lui Liviu PANCU, regia tehnică este asigurată de Teodora CRĂCIUN, iar Live streamingul este realizat de New Generation Studio.
Invitat special va fi conf. Univ. Dr. Alexandru Pompiliu de la Universitatea Valahia.
Spectacolul lectură va fi transmis în direct pe paginile de Facebook și de YouTube ale Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu“.
Despre Interbelic Ro.Drama
Proiectul Interbelic Ro.Drama este continuarea firească a două programe culturale pilot, inițiate de Asociația pentru teatru Liviu Rebreanu și Teatrul Național Târgu-Mureș: „Ro.Drama“ și „Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural“.
Formatul și abordarea e un melanj de spectacol lectură, podcast și seminar, fiecare sesiune constând atât din difuzarea live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al Companiei „Liviu Rebreanu“, cât și dintr-o serie de dezbateri cu publicul din sală, pe fiecare text reprezentativ, selectat din dramaturgia românească din perioada interbelică.
Parteneri instituţionali: Universitatea de Arte Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Instituţia Prefectului Mureş, Consiliul Județean Mureș, Muzeul Judeţean Mureş, Biblioteca Judeţeană Mureş, Palatul Culturii Târgu-Mureş, Catedrala Înălțarea Domnului din Târgu Mureş și Primăria Municipiului Târgu Mureș.
Sponsori: AzoMureș şi Aquaserv
Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș