Mártírok
Rendezte:
Popescu Theodor-Cristian
16
  • von Mayenburg Marius: Mártírok
  • Műfaj: kortárs dramaturgia
  • Helyszín: Kisterem
  • Bemutató: 2014. március 10., 19:30
  • Időtartam: 1 óra 40 perc, szünet nélkül.
  • Díszlet- és jelmeztervező: Ardeleanu Cosmin
  • Súgó: Moldovan Laura
  • Ügyelő: Chițacu Stelian

Marius von Mayenburg kortárs német drámaíró, a berlini Schaubühne dramaturgja, a Kleist-Foerderpreis díj kitüntetettje, a huszonegyedik századi német drámaírás meghatározó alkotója íróként, dramaturgként, és az utóbbi években rendezőként is. Darabjainak ősbemutatója többnyire saját színházában, gyakran saját rendezésében valósul meg, emellett azonban az egyik legtöbbet játszott német szerző világszerte.

Magyar nyelven is több darabját játsszák sikerrel (Lángarc, Paraziták, Perplex). A marosvásárhelyi közönség is láthatta már színműveit, több színrevitelben. A Színművészeti Egyetem Akadémiai Műhelyének előadásaként került színpadra a Hideg gyermek Béres Attila rendezésében, valamint a Csúnya című darab Anca Bradu rendezésében, Gáspárik Attila főszereplésével.

Egy újabb Mayenburg-színmű marosvásárhelyi színrevitelére, a MÁRTÍROK premierjére a Liviu Rebreanu Társulatának előadásában került sor Theodor Cristian Popescu rendezésében. A rendező szerint a Mártírokban, amint a Lángarcban is, Marius von Mayenburg újra behatol egy kamasz képzeletének izzásába, melynek radikális cselekedetét a felnőtté válás határozza meg.

Szereposztás
Médiavisszhang

„Pe muchie de cuţit, textul lui Mayenburg situează personajul în proximitatea ideii reîncarnării sale ca nou apostol, şi pune problema fragilităţii graniţei dintre idealism şi fanatism. Ceea ce pleacă de la situaţii lejer ironice capătă gravitate şi o notă de ameninţare conţinută la final. În fond, iadul e pavat cu bune intenţii, care, atunci cînd nu pot fi negociate, se transformă în opusul lor. Instalaţia scenografică realizată de Cosmin Ardeleanu pleacă de la anodinul spaţiului impersonal al şcolii sau bucătăriei familiale, care, însă, se transformă şi amplifică în registrul sonor sentimentul general al ameninţării. Scena e dotată cu microfoane şi senzori de mişcare ce dau adîncime anumitor cuvinte şi gesturi, ritmate de accente sonore grave, obţinute prin amplificarea sunetelor produse de actori (rucsacul trîntit pe podea, escaladarea piramidei de scaune). ”

„Centrul de greutate al spectacolului, elementul destabilizator, care, în mod paradoxal, îi ajută pe ceilalţi, prin atitudinea sa, să îşi fixeze şi mai bine poziţiile, dovedind astfel un minim de flexibilitate – spre deloc (sau, cel puţin, aparenţa flexibilităţii pentru a lovi mingea ridicată la fileu), este răzvrătitul Benjamin, căruia extrem de talentatul Vlad Bârzanu îi desenează un profil greu de uitat, alcătuit din gesturi, tonuri, nuanţe sau priviri care reuşesc să te bântuie, suprapunând peste aparenţa fragilităţii voinţa rece şi calculată a celui care totuşi nu pare a crede nici în divinitate (deşi o propovăduieşte), decât în măsura în care ea reprezintă o armă sau un mijloc de coerciţie, nici în om. Însă cei prezenţi în sală îl cred până la capăt.”

„Textul lui Mayenburg e unul dintre cele mai puternice şi, de fapt, cinice pe care le-am văzut pe scenă în ultima vreme (e adevărat, finalul e uşor dezamăgitor, deşi e previzibil), iar instinctul (stilul) lui Cristi Popescu, de a renunţa la multitudinea de spaţii ale acţiunii, punînd accentul exclusiv pe confruntarea dintre personaje, a funcţionat încă o dată. ”