Creangă. Scaraoschi. Dănilă Prepeleac. Muzică. Dans. Umbre. Pantomimă. Pe toate acestea le-am putut vedea pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din Târgu-Mureș, pe data de 22 februarie. Spectacolul Jap-Jap/Poc-Poc l-a adus în fața publicului pe cunoscutul Ion Creangă, reamintindu-ne de poveștile sale și transpunându-le în zilele noastre. Nu pare că s-au schimbat chiar atât de multe lucruri. Da, acum avem tehnologia și folosim gps-ul pentru a ajunge aproape oriunde, dar, în esență, durerile omenești sunt aceleași.
Textul dramaturgului Daniel Oltean ne reconectează la elementele de bază din poveștile reprezentative pentru cultura noastră, poveștile lui Ion Creangă. Universul acestor povești, cunoscut pentru fiecare dintre noi, este pus într-un context deosebit. Dracii din povestea lui Dănilă Prepeleac se simt neîndreptățiți și depun o plângere. Instanțele judecătorești intervin. Așa se face că asistăm la un proces din prezent, într-un cadru al trecutului. Pare că Daniel ne propune să ne jucăm, ca pe băncile școlii, cu ideea de a continua, după propria imaginație, o poveste deja finalizată. Și oare ce s-a mai întâmplat după fericirea până la adânci bătrâneți? Să fi fost ea chiar atât de lungă? Dar oare o fi îmbătrânit Dănilă Prepeleac? Textul spectacolului Jap-Jap/Poc-Poc ne răspunde la toate aceste întrebări într-o notă satirică.
Silviu Oltean, Paul Cimpoieru și Alina Pențac s-au jucat cu această prelungire a lui Creangă, alături de cei 16 actori care alcătuiesc distribuția spectacolului. Rezultatul este unul colorat, atât la propriu, cât și la figurat. Spectacolul a demonstrat, atât la premieră, cât și la a doua reprezentație, că este aproape de spectatori. Aceștia cunosc deja personajele pe care le văd, dar le redescoperă într-o altă lumină. În final, se dovedește că cea mai mare problemă era, de fapt, discriminarea la care i-a supus Creangă pe draci și pe femei. Când ne gândim la Creangă, nu ne gândim la feminism sau la rasism, ci la poveștile copilăriei noastre. Îl asociem pe Creangă cu iezi care nu-și ascultă mama și o pățesc, cu urși păcăliți și cu oameni care, până la a acționa, plâng din cauza unor consecințe care încă nu s-au întâmplat. Cum ar fi să-l vedem pe Creangă prin prisma subiectelor dezbătute îndelung în ziua de azi: discriminare, feminism, rasism? Jap-Jap/Poc-Poc aduce poveștile tradiționale românești în actualitate, fără a le dezintegra. Atât textul cât și spectacolul, găsesc în aceste povești elemente care, nu atât de importante la vremea scrierii textelor originale, sunt esențiale pentru problematicile cotidiene.
Spectacolul provoacă artistul pe mai multe planuri. Dincolo de momentele muzicale și coregrafice, vedem în acest spectacol două limbaje elementare pentru arta teatrală, care, în ultimul timp, se folosesc tot mai rar: teatrul de umbre și pantomima. Suntem introduși în povestea despre Dănilă Prepeleac cu ajutorul teatrului de umbre. Se creează senzația unei amintiri vagi, din copilărie, de când bunica ne citea povestea înainte de culcare. Umbrele conturează lumea care urmează să ni se prezinte, arătându-ne cele întâmplate în trecut, acțiunile care i-au făcut pe dracii revoltați să solicite o astfel de întâlnire, cu caracter judecătoresc.
Pentru a ne reaminti câteva dintre poveștile de bază scrise de Ion Creangă, creatorii spectacolului au apelat la pantomimă. Acțiunile și costumele actorilor ne indicau imediat povestea crea era reinterpretată cu ajutorul limbajului corporal. Poveștile clasice, în lumina acestei actualizări, aveau finalul schimbat sau erau îmbogățite cu elemente noi, destul de îndepărtate de lumea propusă inițial de Creangă. Cel mai bun exemplu în acest caz este extraterestul care își face apariția într-un astfel de moment, ducându-ne cu gândul nu numai la o aducere în prezent a vechilor povești, ci și la o transpunere a lor tocmai în viitor.
Limbajul nonverbal devine un element de legătură în acest spectacol. Fără cuvinte, cu ajutorul trupurilor lor expresive, actorii ne poartă de la aprinsul proces, către universul lui Creangă. În final, ca un Dumnezeu al acestui Univers, Creangă apare în fața publicului, vorbind direct cu acesta. Își spune povestea, își mărturisește pasiunea pentru teatru, care a contribuit la excluderea sa din sânul bisericii și ne atrage atenția asupra faptului că discriminarea a fost departe de gândurile sale atunci când și-a scris poveștile. Monologul său devine un semnal de alarmă, care ne trezește pentru a realiza că poate obsesiile contemporane nu au o valabilitate universală. Oamenii au obiceiul de a vedea peste tot în jurul lor legături ce ceea ce-i doare. Da, acestea există și este normal să ne atragă atenția subiectele importante pentru fiecare dintre noi. Totuși, putem rămâne deschiși către lume, fără se afundăm exclusiv în problemele respective. Până la urmă, o poveste are atâtea fațete câți oameni o interpretează.
După cum zice și Ion Creangă la final de spectacol, scopul poveștilor sale a fost râsul, dar râsul cu tâlc. Prin lentila paginilor sale, Creangă ne-a arătat lumea, cu bunele și relele ei, dar distrându-ne, cu un umor senin. Spectacolul Jap-Jap/Poc-Poc ne reamintește de Creangă și de opera sa, punând degetul, în spiritul său satiric, pe rănile societății de azi. E mai bine să vedem imperfecțiunea umană râzând, decât să nu o vedem deloc.
Teatrul Național vă așteaptă cu mult entuziasm la următoarele reprezentații ale spectacolului Jap-Jap/Poc-Poc. Hai la teatru!
Sașa Pânzaru
