Teatrul are puteri nebănuite. Întâlnirile pe care ți le oferă această artă te schimbă, te modifică și îți influențează întregul parcurs al vieții. În istoria teatrului românesc există unele spectacole care au marcat definitiv arta scenică, unele dintre acestea fiind montate chiar pe scena Teatrului din Târgu-Mureș. Un spectacol recunoscut ca fiind o capodoperă teatrală atât la momentul premierei, cât și în prezent, este Livada de vișini a lui Cehov, în regia lui György Harag.
Cunoscutul spectacol reprezintă un moment istoric pentru teatrul românesc și pentru teatrul mureșan. Prin urmare, aniversarea celor șase decenii de teatru în limba română la Târgu-Mureș reprezintă un nou prilej de a reaminti de creația regizorului György Harag. De la premiera spectacolului au trecut 37 ani. Din distribuția numeroasă au mai rămas patru actori și, odată cu ei, nenumărate amintiri emoționante.
Întâlnirea de astăzi, de la ora 11, a fost cu adevărat specială. În sală s-a simțit o emoție puternică, parcă din alte timpuri. S-a construit o atmosferă magică, încărcată de amintiri, de pasiune și de artă. Această reîntâlnire a reprezentat, ea în sine, un moment cu un caracter istoric. S-au spus povești care nu pot fi accesate în altă parte. S-a plâns, s-a râs. A fost un elogiu adus artistului György Harag, un elogiu meritat din plin. La masă au fost prezenți: Marinela Popescu, Monica Ristea, Cornel Răileanu, Luminița Borta și Miruna Runcan.
Ca tânăr artist, posibilitatea de a urmări un astfel de moment constituie o mare oportunitate. Rar mi-a fost dat să văd atât de multă pasiune și atât de multă bucurie într-un singur loc. Acești oameni vorbesc despre spectacol ca și cum ar vorbi despre o parte din ei. Am avut la un moment dat senzația că fusesem și eu acolo acum 37 de ani, atât de puternică a fost atmosfera discuției. Am văzut cinci oameni de teatru care și-au dedicat viața acestei profesii și care vorbesc despre ea cu ochii luminați. Indiferent de cât de mult s-a schimbat teatrul pe măsură ce au trecut anii, indiferent de cum ne raportăm fiecare dintre noi la teatrul din trecut, întâlnirea aceasta, dedicată regizorului Harag, constituie un exemplu pentru fiecare tânăr pasionat de artă. Trebuie să recunosc faptul că nu de foarte multe ori mi-a fost dat să vad, la artiștii mai tineri, asemenea poftă de artă cum am văzut și am simțit asistând la acest moment unic.
Este de admirat mai ales, comparând cu prezentul în care avem atât de ușor acces la toate cele necesare, faptul că, deși timpurile acelea erau atât de grele, artiștii își exercitau profesia cu un devotament aproape dincolo de uman. În sălile de spectacol nu exista căldură. Se repeta într-un frig pe care noi, artiștii de azi, nu-l prea asociem cu ideea de creație. În săli erau cam 5˚C. Cred că nu e cea mai plăcută temperatură la care să încerci să aduci la viață personajul. Abia dacă te poți aduce la viață pe tine. Temperatura din sala de spectacole este numai un factor care ar fi putut fi împotriva artistului în acele timpuri. Viața de zi cu zi era oricum destul de dificilă. Și totuși, pasiunea pentru teatru era peste toate.
Despre domnul Harag s-a vorbit cu mult dor, cu mult drag și cu iubire. S-a vorbit cu zâmbete nostalgice și cu râsete. Este clar că și pasiunea lui pentru teatru era la fel de mare ca cea a actorilor. Teatrul din Târgu-Mureș a avut onoarea de a găzdui tocmai ultimul spectacol al marelui regizor. Livada de vișini este considerată testamentul lui artistic. Cei care i-au servit în a-și aduce la viață viziunea l-au descris ca pe un om plin de viață. Cu actorii vorbea direct, dar era adesea plin de umor. Avea un mod, deduc eu, destul de modern de a lucra cu actorii. Poate tocmai de aceea ei îl numesc un „regizor pedagog”. Era un creator. De multe ori poate că nu știa de unde să înceapă repetiția, dar se avânta pe drumul creației alături de actori. Aceștia povestesc cum, într-o repetiție, seara, când se lua curentul, a adus pe scenă toate sfeșnicele de la recuzită și le-a cerut actorilor să povestească tot felul de lucruri, așa, la lumina lumânării. Astfel s-a născut una dintre scenele spectacolului. Modul de lucru al vestitului regizor a fost descris spunându-se că acesta „picta cu actorii”. Repetițiile pentru Livadă au rămas puternic întimpărite în mintea artiștilor: „Se spune că orice spectacol este o stare. La domnul Harag, orice repetiție era o stare.”. Este atât de frumos să auzi cum acești oameni dovedesc, prin relatările lor, că o întâlnire de asemenea amploare te modifică profesional și personal și îți oferă o perspectivă vie asupra artei alese.
Miruna Runcan, critic de teatru, a văzut spectacolul în urmă cu 37 de ani. Din ceea ce ne-a povestit ea putem realiza că puterea teatrului s-a manifestat la fel de tare și asupra publicului: „Aveai sentimentul că ești parte la unic.”. De altfel, toți cei prezenți la această masă au fost de acord că finalul găsit de Harag este unic și că orice alt final pentru povestea Livezii cu vișini nu ar putea avea un asemenea impact. Decorul uriaș, cu un aspect special și rar, realizat cu eforturi de Romulus Peneș, se prăbușește peste personajele lui Cehov. Aerul care se degaja odată cu această prăbușire încremenea publicul. Lumea aceea se prăbușea și peste tine, spectatorul. De altfel, György Bácsi, cum îl alintă actorii, nu a apucat să vadă acest final. A fost ideea care a prevestit și prăbușirea sa definitivă. Echipa sa fidelă a avut grijă, cu iubire, ca ideea artistului să rămână întimpărită chiar și în sufletul spectatorului. După cum precizează Miruna Runcan, atunci când ieșeai de la acest spectcol, aveai senzația că ți s-a întâmplat ceva, nu că ai văzut ceva. Este vorba despre un efect pe care, în teatru, îl căutăm și azi cu ardoare. György Harag a reușit să atingă acest scop măreț al artei teatrale.
La reprezentațiile spectacolului veneau trupe întregi ale altor teatre din țară, în condițiile în care aveai nevoie de aprobare pentru benzină ca să poți părăsi județul. Spectacolul a fost un adevărat fenomen. Tocmai de aceea vorbim despre el și astăzi. De asemenea, György Harag a fost un regizor special. Știa din liceu că își dorește să meargă pe acest drum. Viața grea pe care a dus-o l-a făcut un om deosebit. Una dintre trupele străine cu care a lucrat, din Iugoslavia, a venit să vadă acest testament al artistului. Artiștii au venit conduși de iubirea pe care ajunseseră să i-o poarte și de respectul pe care îl aveau față de regizor.
Teatrul este magic. În vremuri grele, Livada de vișini, în regia lui György Harag, montată la Teatrul Național din Târgu-Mureș, a fost balsam pentru suflet, atât pentru cei care au lucrat la acest spectacol, cât și pentru cei care au avut marele noroc de a fi în sală când s-a jucat. Știu, vedem în fiecare zi cât de greu este să faci artă în prezent. Da, acești oameni aveau asigurat un post într-un teatru atunci când terminau studiile. Mereu ne aducem aminte de asta. Totuși, cum ar fi să nu uităm că din multe puncte de vedere, le era mult mai greu? Fiecare perioadă vine cu provocările sale. Puterea de a le înfrunta cu pasiune face diferența.
Vă invit să urmăriți înregistrarea întâlnirii dintre cinci oameni de mare valoare pentru teatrul românesc. Este o mărturie video a unor momente cu adevărat speciale pentru teatrul târgumureșean. Să ne lăsăm inspirați de poveștile despre un trecut care constituie o mare lecție.
Materialul video va fi disponibil pe canalul de YouTube al Teatrului Național. În rest, hai la teatru!
Sașa Pânzaru
