„Am încercat să studiez care sunt ingredientele care compun acest cocktail Molotov, extremismul“

Tânărul regizor Vlad Bălan a pus în scenă la finele lunii decembrie 2025 spectacolul „Vineri. Ora 6“, scris împreună cu dramaturgul și jurnalistul Ionuț Sociu. Producția are ca punct de plecare un incident cu caracter antisemit care s-a produs în urma cu un secol la București și investighează, făcând apel la memoria culturală și istorică, mecanismele prin care ideologiile extremiste și reflexele autoritare sunt activate în societate.

Un spectacol incomod, interogativ și deseori visceral, oferă partituri generoase actorilor și tot atâtea teme de reflecție spectatorilor. Am vorbit cu regizorul Vlad Bălan cu puțin înainte de premieră și am aflat mai multe despre cum a luat naștere proiectul și care au fost premisele acestuia.

Andrei Vornicu: Cum ți-a venit ideea acestui spectacol și cum a decurs, pe scurt, lucrul la textul propriu-zis?
Vlad Bălan: În momentul în care am primit invitația să fac un spectacol la Teatrul Național Târgu-Mureș, purtând niște discuții cu Directorul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu“, Dan Rădulescu, lui i-a plăcut ideea de teatru în teatru și m-a întrebat dacă aș putea să fac ceva care să pornească de la acest tip de teatralitate, în care există o poveste care mă include. Spectacolul de față a plecat de la o discuție cu Ionuț Sociu, cu care colaborez încă de la primul meu proiect. Ionuț mi-a spus de această știre din 1923, care nu a fost deloc mediatizată la acea vreme, și care se referea la un grup de studenți antisemiți care au intrat la Sala Eforie din București, în timpul unui spectacol al Companiei Molly Picon, au baridacat ușile și au agresat toți spectatorii evrei de-acolo. M-am gândit că ăla, într-un fel, a fost un fel de moment „zero“ al începerii mișcării extremiste în România, fiindcă au avut loc acele proteste studențești, Corneliu Zelea Codreanu era student la rândul său, și era o perioadă tulbure, în care se simțea un vânt al schimbării, se simțea că se va face tranziția către un alt fel de sistem. Am senzația că simțim și noi la fel azi, la un secol distanță, e ceva în aer, un soi de presentiment pe care de cele mai multe ori îl simțim organic în corp. Există foarte multe idei care se vehiculau atunci și care sunt similare cu cele vehiculate acum.

A.V.: Spectacolul vorbește despre radicalizare pe fondul unor nemulțumiri sociale aparent legitime. Care crezi că e punctul comun între evenimentele din urmă cu un secol și cele din prezent?
V.B.: Eu cred că în sine, din păcate, ideile extremiste au mijloace de seducție foarte puternice și, pe de altă parte, ele vin de cele mai multe ori ca urmare a unei mari deziluzii. Noi avem această imagine despre perioada interbelică cu oameni la grădini și pe terase, cântând, dar în realitate, dacă citești puțin și te uiți la multe imagini din perioada respectivă, observi că sistemul educațional era praf și era o rată de analfabetism enormă. În al doilea rând, era o sărăcie mare și în al treilea rând, era o generație care fusese în Primul Război Mondial și era plin de tineri care rămăseseră infirmi. În plus, părea că tot sacrificiul a fost în van pentru anumite persoane. Mi se pare că seamănă tipul ăsta de deziluzie cu ceea ce simțim noi acum vizavi de perioada post-decembristă. Am avut o perioadă de grație în care am acceptat perioada de tranziție, dar intervalul pare nesfârșit și e evident că există nemulțumiri. Eu am căutat să fac un spectacol în care să nu demonizez o categorie de oameni, dar nici să nu le dau dreptate. Am încercat să studiez care sunt ingredientele care compun acest cocktail Molotov care se sfârșește la un moment dat foarte rău.

A.V.: Spectacolul nu oferă soluții directe, dar aș fi curios care ar fi, din punctul tău de vedere, un remediu sau o măsură preventivă care să contracareze tentința asta periculoasă către xenofobie sau rasism?
V.B.: Am senzația că, apropo de deziluzii, acum suntem într-un punct în care ce e rău e deja făcut. Soluțiile nu sunt aici și acum. Extremismul oferă, în schimb, soluții rapide și îți indică un grup-țintă care e vinovat pentru nemulțumirile tale, care sunt absolut legitime. Nu e de vină livratorul că tu câștigi prost, dar e un discurs care conține frânturi de adevăr și asta îl face atât de periculos. Îți direcționează ura către un obiect foarte simplu și palpabil: un grup-țintă, minoritățile sexuale, ucrainenii, Uniunea Europeană etc. Funcționează foarte păcălicios. În momentul de față nu cred că avem un remediu rapid, dar remediile pe termen lung – și ar dura poate 15 ani până când s-ar vedea rezultatele – ar presupune investiția în educație și în cultură. Faptul că „legionar“ a fost cel mai căutat cuvânt pe google după alegeri vorbește de la sine. E clar că nu avem o cultură și o educație solide și asta ne face să fim vulnerabili la manipulare, mai ales în era algoritmilor, în care internetul funcționează de 10 ori mai rapid decât funcționau rețelele extremiste de pe vremuri.
„Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de punți de comunicare între noi“

A.V.: Nu în ultimul rând, aș fi curios să aflu câte ceva despre modul de lucru cu echipa și atmosfera din timpul repetițiilor.
V.B.: M-am bucurat foarte tare că am fost primit cu multă deschidere de toată lumea. A fost o perioadă scurtă de adaptare până când ne-am armonizat ca limbaj, dar toată lumea a început să creadă în proiect și m-a făcut să simt că nu e doar spectacolul meu, ci că e spectacolul nostru. Asta e cel mai important fiindcă ei rămân cu spectacolul, iar eu plec și rămân cu amintirea. E important pentru mine – eu fiind actor la bază – să fac un spectacol pe care actorii să îl joace cu plăcere.

A.V.: Ai ceva așteptări vizavi de public sau poate dorințe vizavi de acesta?
V.B.: Nu am. Sper doar să se înțeleagă că eu am încercat să nu mă situez de o parte sau de alta, ci să îmi răspund mie la niște întrebări despre ce naște extremismul. Eu cred că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de punți de comunicare între noi. Cumva, internetul ne duce foarte departe unul de celălalt și ne creează senzația că ceilalți sunt din altă lume, dar în realitate aceștia sunt colegii tăi, prietenii tăi, vecinii tăi și cred că, mai mult decât oricând, comunicarea poate soluționa o parte dintre probleme.

A consemnat Andrei Vornicu